1. Dor de Eminescu - Prof. Ionela Ramona Moldovan
2. La aniversară, de Ionela Ramona Moldovan
3. Glasul Subcetății - Raul Buzilă și Iulian Cotfas
4. Denii eminesciene - 2007 - Prof. Doina Dobreanu
5. Implicarea părinților în activitățile din grădiniță - Ed. Andreea-Teodora Țifrea
1. DOR DE EMINESCU
Întâlnirea noastră de anul acesta cu Poetul s-a desfăşurat sub semnul dorului şi al universalităţii operei sale. De Ziua Culturii Naţionale, 15 ianuarie, elevi şi cadre didactice din Liceul “Miron Cristea” ne-am adunat sub semnul gândului bun să ne amintim de scriitorul Mihai Eminescu.
Vorbele lui Tudor Arghezi despre Mihai Eminescu ne-au călăuzit paşii în periplul nostru: „A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă… Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea […] Într-un fel, Eminescu e sfâtul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal.”
Dincolo de orice controversă, Mihai Eminescu rămâne cel mai înalt reper al poporului român - ca entitate culturală. Cel mai înalt reper, şi nu un reper oarecare, pentru că secolul al XIX-lea ar fi fost neînsemnat şi mai sărac fără acest Făt-Frumos coborât direct din basme, care a făcut să crească literatura română într-un an cât alţii-n şapte; pentru că literatura română s-a născut, sau – păstrând analogia – „a început să vorbească” odată cu opera eminesciană.
Ca pretext pentru un soi de patriotism local, am considerat oportun să amintim faptul că prima teză de doctorat despre Mihai Eminescu a fost realizată de însuşi patronul nostru spiritual, primul Patriarh al României, Elie Miron Cristea. Teza a fost susţinută în 1895 la Universitatea din Budapesta, unde Patriarhul de mai tîrziu absolvise Facultatea de Filologie. Lucrarea are meritul de a fi prima abordare monografică a lui Eminescu, recunoscută de eminescologi drept „cea dintâi exegeză adevărată a operei lui M. Eminescu” după cum spunea I.P.S. Antonie Plămădeală, care mai apreciază şi că „Eminescu ar fi putut fi pentru români ceea ce Dante este pentru italieni”.
Vă propunem un periplu liric printre cele mai cunoscute motive literare recurente în poezia
eminesciană, prin intermediul unor „încercări” închinate poetului:
De ziua ta, Emin iubit,
Luna din ceruri s-a cernut
Pe sine pe pământ
Şi a-mbrăcat în alb vestmânt
Întreaga-ţi lume de cuvânt.
Lacul codrilor din lira ta cea scânteindă
Se găteşte de ospăţ,
Şi, în loc de nuferi galbeni,
Îşi aşază pe oglindă
Nuferi de îngheţ.
Pădurea, cu-a ei „mândră glăsuire” în cadenţă de argint
Îţi şopteşte iar chemarea şi te-mbie c-un alint:
Să rămâi un „prinţ ferice”, nu mai nalt ca firul ierbii,
Şi spre a-ţi aduce-aminte îţi trimite-n turme cerbii.
Bătrânul tei, un uriaş sălbatic încorsetat în fiară,
E umbra ta, poete, care n-a vrut să moară.
E teiul ce se-nalţă-n noaptea aceasta spre cerul înstelat
Şi-l roagă pe Luceafăr să-i spună înc-o dată
Povestea fetei de-mpărat.
Copoul străluceşte astăzi, e strălucirea lunii,
Şi-adună dintre pietre, cum adunau nebunii,
Cioburi din paşii tăi pierduţi… cu care l-ai bătut,
Şi-ţi aminteşte încă ce dulce l-au durut.
Şi plopii fără soţ coboară dintre versuri,
Şi te roagă să-i mai numeri o dată,
Şi să-i ierţi că-n jocul cu eresuri
Aţi împărtăşit aceeaşi soartă.”
Prof. Ionela Ramona Moldovan
3. GLASUL SUBCETĂȚII:
http://glasul-subcetatii.blogspot.ro/
4. DENII EMINESCIENE, 2007
http://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.ro/2014/01/dor-de-eminescu.html
Moto:
„Toți oamenii au fost la început copii, dar puțini își mai amintesc” (Antoine de Saint-Exupery)
Prima zi din viaţă, prima zi în gradiniţă, prima zi la școală sunt evenimente pe care părinţii şi în unele cazuri copii le le ţin minte. Ele sunt de multe ori înregistrate în „documente oficiale de suflet” – fotografiile.
Primul contact mai lung cu mediul social este acela din grădiniţă cu colegii şi cu educatoarea. Este locul unde îşi copilul va petrece jumatate de zi, alături de alţi copii şi de o persoana adultă. În primii ani de viaţă formarea copilului se realizează mai ales sub influenţa părinţilor. Ei sunt primii agenţi de modelare a copilului. Mai târziu creşte rolul celor apropiaţi ca vârstă: colegii de grupă de la grădiniţă, colegii de clasă, copiii din vecinătatea locuinţei, prietenii. Deoarece în orice împrejurare cei din jur supun copilul unui adevărat examen privind comportamentul, de la cele mai mici vârste asupra copilului acţionează două tipuri de influenţe: unele neintenţionate, spontane şi altele intenţionate, reprezentând educaţia propriu-zisă.
Atunci cand copilul vine la grădiniţă pentru el exista mai multe necunoscute, dar şi pentru părinţii lor. Părinţii pot avea multe întrebari despre programul din grădiniţă. De aceea nu trebuie să-i înlăturăm pe părinţi deoarece copilul pe care il educam este copilul lor. Dreptul părinţilor este de a lua parte la activităţile copiilor.
În mediul rural, pentru a mari frecvența copiilor în grădinţă, părinţii trebuie încurajaţi să o viziteze, să-i cunoască programele desfaşurate, dar şi să se simtă bineveniți. Dacă părintele va fi mulţumit de ceea ce i se oferă, această mulțumire se va transmite şi copilului şi el va fi bucuros să o frecventeze.
Familia este pentru copil primul grup în care exersează comportamentele sociale şi se descoperă pe sine, este instituţia cea mai stabilă, responsabilă de păstrarea şi dezvoltarea tradiţiilor culturale.
Vârsta preşcolară este, fără îndoială, temelia educativă a întregii vieţi. Datorită vârstei mici, educaţia preşcolară capătă caracter specific. Această perioadă, ca îngrijire şi educaţie, formează temelia întregii vieţi de mai târziu.
Asigurarea unui parteneriat real între grădiniță și familie, implicarea tuturor în realizarea unei unităţi de cerinţe va duce implicit la o educaţie corectă a copiilor, la evitarea erorilor în educaţie şi la soluţionarea problemelor care apar.
Debutul în gradiniţă este temător, apare sentimentul abandonului alături de persoanele pe care le cunoaşte mai mult sau mai puţin. În acest moment este începutul parteneriatului dintre grădiniţă şi familie. Pentru ca perioada de acomodare să fie uşoară şi scurtă, părinţii sau alţi membrii ai familiei sunt încurajaţi să stea împreună cu cu ei la grădiniţă, pâna copilul se adaptează.
Parteneriatul grădiniţei cu familia implică informarea teoretică a părinţilor în problemele de psihopedagogie preşcolară. Educatoarea poate avea discuţii personale sau colective cu aceştia, dezbătând diverse teme: „Cum ne jucăm cu copiii noştri”, „Cum putem contribui la dezvoltarea limbajului copiilor”, „Care sunt problemele copilului singur la părinţi”. Se pot ţine lectorate cu părinţii şi şedinţe pe diferite teme în cadrul cărora sunt invitaţi specialişti (medici, logopezi, psihologi).
Grădiniţa trebuie să organizeze cu familia un parteneriat educațional. Mijloacele aflate la îndemana educatoarelor pentru a-i determina pe părinţi să fie parteneri activi în educaţia copiilor sunt:
- şedinţele cu părinţii;
- acţiuni comune părinţi şi copii;
- vizite la domiciliul copiilor;
- discuţiile zilnice cu părinţii sau atunci când evenimentele le solicită.
O altă modalitate de a implica părinţii în activităţile grădiniţei se realizează prin întâlniri programate, la care pot participa şi rudele care doresc să se implice în educarea copilului. Aceste întâlniri se pot realiza sub forma unui program: filme, prezentări, jocuri de rol. În urma discuţiilor pe o anumită temă, părinţii pot învaţa unii de la alţii cum să găsească soluţii la problemele reale cu care se pot confruna în familie la un moment dat. Pentru educatoare este o modalitate de a afla multe lucruri despre ei şi copiii lor, despre modul lor de viaţa acasă.
Temele alese în cadrul lectoratelor pot fi stabilite de educatoare, în urma celor constatate sau pot fi alese la propunerile părinţilor.
Este necesară încurajarea participării „taţilor” la astfel de activităţi, deoarece sunt familii unde acesta este considerată „treaba femeilor”. Se poate proiecta o întâlnire numai „pentru tati” şi o alta numai „pentru mame”. În timpul acestor activităţi se pot prezenta activităţi desfăşurate la grădiniţă pentru ca părinţii să le continuie acasă. Părinţii pot fi învăţaţi să se joace jocuri diferite cu copiii lor, dar şi cum să le citească o poveste.
La sfârşitul activităţii părinţii pot completa diverse chestionare. Întâlnirile se pot concretiza în fişe de observaţie pe care educatoarea le poate completa, pentru fiecare copil.
Părinţii sunt partenerii şi colaboratorii educatoarelor în educaţie şi nu specialişti. Putem elabora materiale sub formă de pliante, mici anunţuri, fluturaşi pentru părinţi conţinând informaţii despre nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor copilului la diferite vârste. Părerea părinţilor este importantă, dar noi stabilim ceea ce trebuie să ştie copilul când termină grădiniţă.
Părinţii pot da o mână de ajutor efectiv în grădiniţă. Trebuie să utilizăm aptitudinile deosebite ale părinţilor. Dacă un părinte este muzician putem să-l imlicăm în activităţi prin realizarea unui moment deosebit pe parcursul zilei.
O atmosferă deschisă şi prietenoasă va duce la respectarea deosebirilor culturale şi etnice, dar va preveni şi abandonul şcolar. O legatură deosebită între educatoare şi părinţi va duce la o relaţie deosebită între copii şi educatoare.
Părinţii sunt principalii colaboratori şi parteneri ai grădiniţei în ceea ce priveşte educaţia moral-civică a copiilor preşcolari. Experienţa pedagogică demonstrează că reuşita integrării sociale depinde în mare măsură de calitatea formării grupului de copii, a relaţiilor dintre ei şi a modului în care copilul se supune grupului (respectă munca colegilor aflați în serviciul zilnic la grupă, e grijuliu să nu strice jucăriile, lucrările colective pe care le realizează).
Participarea părinţilor la unele activităţi ale grădiniţei(şezători, vizite, excursii, activităţi comune, lecţii deschise, expoziţii ale copiilor) şi chiar implicarea acestora în organizarea, desfăşurarea lor le vor permite o mai bună cunoaştere a particularităţilor propriilor copii, a dificultăţilor pe care aceştia le întâmpină în activităţi.
Impicarea părinţilor în activitaţile şcolare ale copiilor pot merge şi pâna la implicarea lor în activităţile extraşcolare de organizare a unor serbări cu teme folclorice, dar şi prezentarea unor obiceiuri specifice anumitor zone geografice din România.
Un părinte se poate considera împlinit atunci când împreună cu grădiniţa ori şcoala reuşesc să educe copilul, astfel încât el să aprecieze munca, să fie util în societate.
Dialogul dintre familie şi educatoare este benefic, fie că se desfașoară cu fiecare familie separat, fie că se desfășoară în cadrul şedinţelor cu părinţii; el contribuie la desfășurarea în bune condiţii a procesului instructiv-educativ pentru că:
- modul de viaţă al familiei este modul în viaţă al copilului;
- familia este modelul pe care copilul îl imită;
- comunicarea intrafamilială sprijină dezvoltarea psihofizică a copilului şi formarea personalitaţii;
- şedinţele cu părinţii și dialogul individual educatoare-părinte contribuie la formarea viitorului adult.
Parteneriatul grădiniţă- familie, prin acţiunile comune desfăşurate, presupune continuarea muncii educatoarei de către părinţi, implicarea acestora în acţiunile organizate în grădiniţă, transformarea unor deprinderi în obişnuinţe. Beneficiarul unei colaborări eficiente este copilul, care treptat, prin modul de comportare, va scoate în evidenţă rezultatele acestui parteneriat.
Activitatea cu părinţii, ca parteneri, al cărei scop este dezvoltarea copilului în programul educativ din grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în competenţele lor, făcându-i mai buni. Parteneriatul grădiniţă-familie se referă la construirea unor relaţii pozitive între familie şi grădiniţă, la o unificare a sistemului de valori care poate avea un efect benefic asupra copiilor atunci când aceştia văd educatoarea sfătuindu-se cu părinţii.
Prin toate activităţile realizate în grădiniţă urmărim să-i facem pe copii să deosebească binele de rău, să ştie ce se cuvine şi ce nu se cuvine să facă, să fie toleranţi, atât cu ei cât şi cu cei din jur. De la simple cunoştinţe şi fapte de viaţă să-i determinăm pe copii să aibă atitudini personale participative, să-i învăţăm că nu pot să trăiască singuri, ci numai împreună cu ceilalţi!
Bibliografie:
-Eduard Dăncilă și Ioan Dăncilă, Noi și copilul nostru ne pregătim pentru școala, Editura Edid,2003
-Anton Moisin, Arta educării copiilor și adolescenților în familie și școală, E.D.P. București, 2001
-Magdalena Dumitrana, Didactica preșcolară, Ed. V&I Integral București, 1998
Ed. Andrea-Teodora Țifrea, Școala Gimnazială „Sf. Andrei” – Grădinița 1, Sărmaș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu