Profesorii Sofia şi
Ioan Cutlac sunt dintre puţinii intelectuali care au venit şi au rămas definitiv
la Subcetate,
fiind modele profesionalism, moralitate şi conduită aleasă, de omenie, decență
şi smerenie, de perseverenţă şi hărnicie, de echilibru, sobrietate şi armonie
familială. Aici au desfăşurat
o exemplară activitate didactică, caracterizată prin seriozitate, competenţă,
exigenţă, aspiraţie permanentă spre autoperfecţionare, susţinută printr-o
sobrietate şi modestie ireproşabile în relaţiile cu elevii şi cu colegii.
Originară de pe meleaguri bănăţene, absolventă a
Facultăţii de Filologie, secţia rusă-română, din cadrul Universităţii
“Babeş-Bolyai” din Cluj, în anul 1973, doamna profesoară SOFIA CUTLAC
(n. 1950) a primit numirea în învăţământ la Liceul din Subcetate. Doamna profesoară a susţinut
examene pentru obţinerea tuturor gradelor didactice, în anul 1988 cel de gradul
I, pentru care a pregătit lucrarea „Sistemul cazual al limbii ruse”.
Sinceritatea
aprecierilor exprimate de actualii şi foştii elevi este emoţionantă: „Sub masca pe care
o purtăm fiecare, ascundem perlele sufletului nostru. Există totuşi căutători
de astfel de perle, pe care le modelează cu migală, cu măiestrie şi cu răbdare
fără seamăn. Aceştia sunt dascălii noştri - părinţi, educatori, învăţători şi
profesori. Contribuţia lor la formarea personalităţii noastre este
fundamentală. Aceste fiinţe minunate ne stimulează dorinţa cunoaşterii, sădesc
în noi acea sămânţă mirabilă, care, odată ce prinde rădăcini, făureşte cu puterea
imaginaţiei noastre vise, pe care tindem a le realiza. Această categorie de
oameni au o aură aparte, a cărei lumină puternică ne pătrunde. Din această pleiadă
de stele, trei îşi revarsă mai puternic lumina lor mirifică asupra
personalităţii mele, poate şi pentru că sunt mai aproape de inima mea. Prima
stea călăuzitoare a fost doamna învăţătoare… Poate tenacitatea, avântul şi
ambiţia cu care doamnele profesoare Ionela Popa şi Sofia Cutlac luptă pentru a
făuri ceva, le ridică în inima mea la un rang foarte înalt, transmiţându-mi
totodată şi mie imboldul de a persevera pentru a-mi atinge scopul suprem al
acestei vieţi. Odată cu trecerea
anilor, înţelegem că, deşi vom spune adio anilor de şcoală, iubirea şi stima pe
care le purtăm dascălilor noştri nu vor dispare; ele vor rămâne într-un ungher
al inimii şi ne vor fortifica în momentele grele ale vieţii.” (Emanuela Dobrin,
elevă în clasa a VII-a, 2001)
Născut în 1950, în localitatea Budoi, comuna Popești, județul
Bihor, IOAN CUTLAC a absolvit Facultatea de Filologie, Secția Limba și literatura rusă –
Limba și literatura română, la Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, curs
de zi, în anul 1973. Prin repartiție guvernamentală, a fost numit profesor pe
catedra de limba si literatura rusă - limba şi literatura română la Liceul Teoretic
Subcetate. A profesat, până la pensionare, la Liceul din Subcetate (1973-1979)
și la Şcoala Generală nr. 3 coordonatoare
Subcetate (1979-1984, timp în care a îndeplinit funcția de director
coordonator); apoi, concomitent, la Şcoala Generală nr. 3 Subcetate (1984-1989)
și la Liceul Industrial Subcetate (1978-1990); în continuare, a rămas profesor
titular la Liceul din Subcetate numit pe rând Liceul Teoretic „Miron Cristea”
(1990-1996), Grup Școlar Industial „Miron Cristea” (1996-2001), Grupul Școlar
„Miron Cristea” (2002-2006), Liceul Tehnologic „Miron Cristea” (2006-2012), Liceul „Miron Cristea” (2012-2017 , predând
limba și literatura română - limba și literatura rusă (1984-1989), apoi limba
și literatra română (1990-2017), cu activitate didactică și management –
director adjunct (2002-2016). Un moment important în formarea profesională a profesorului Ioan Cutlac îl reprezintă anul 1987, când a obținut gradul didactic I, cu lucrarea „Studiul confruntativ al categoriei de gen în limba rusă şi română şi implicaţiile de predare”, susținut la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
„E greu să
descriu în cuvinte darurile primite de la părinții mei, mărturisește fiul
lor, Marius Cutlac. Sunt
nenumărate exemple care mi-au rămas în minte și îmi călăuzesc judecata în viața
de zi cu zi sau în momente de cumpănă. Seriozitate, răbdare, devotament,
perseverență, bun simț, respect, cinste. Sunt lecții care mi-au fost „predate”
prin puterea exemplului, văzut în școală din postura de simplu elev, acasă -
martor al efortului permanent pentru buna-creștere a celor doi copii, dar și în
implicarea lor în viața comunității.”
Interviu
realizat cu Marius CUTLAC,
Economist, cercetător Economia mediului ( născut în Cluj-Napoca, în 1972;
domiciliul, pe rând, la Subcetate, Brașov, Cluj-Napoca, Praga, Calgary,
Edmonton, Calgary).
Intereviul
a fost publicat în volumul III al seriei de carte LA OBÂRȘIE, LA IZVOR…
CONVORBIRI LA SUBCETATE, Editura Cezara Codruța Marica, 2015, pp. 68-76,
autori: Doina Dobreanu și Vasile Dobreanu
Doina
Dobreanu: „Ei, dascălii – cioplitori în marmura
sufletului – sunt mințile fără de astâmpăr ale omenirii peste care Dumnezeu a
expirat suflu de sapiență și cumpătare (…), sunt întotdeauna cu arcuri de
lumină pe sub gene și în obraji cu un pic de roșu zdravăn din Focul purificator
al lui Sumedru. Sunt păpușarii în mâinile cărora învață să se miște aducătorii
de glorie de mâine. De-acolo și-au rupt ițele toți cei care astăzi și-au aflat
întruparea în cinste și onoare și au ales să trăiască în slujba Binelui.” [1]
Am început
convorbirea noastră cu acest elogiu adus dascălilor de pretutindeni și
dintotdeauna, cu intenția de a vorbi, domnule Marius Cutlac, despre părinții
dumneavoastră, profesori la Subcetate timp de peste 40 de ani.
Pe Ioan și Sofia
Cutlac i-am cunoscut la Subcetate, deși eram absolvenții promoției 1973 ai
aceleiași Facultăți de Filologie a universității clujene… În noianul acela de
studenți, de câte ori ni s-au intersectat drumurile spre sălile de curs, de
seminarii, spre biblioteci!? Colaborarea noastră, în cadrul aceleiași comisii
metodice la Liceul din Subcetate, comisia de Limbă și comunicare sau Limba
română și limbi străine a fost fructuoasă, mereu în folosul elevilor, bazată pe
o relație de respect, seriozitate, încredere, prietenie, solidaritate.
Lucrând umăr la
umăr, rezultatele lor profesionale au fost evidente. Au istovit zi de zi
alături de elevi, cu meticulozitate, perseverență și rigoare, cu multă iubire
și dăruire, cu profesionalism, cu bucuria lucrului făcut temeinic, fără
orgoliul recunoașterii și al recunoștinței. Elevi pregătiți de dumnealor au
reprezentat nu o dată școala și județul Harghita la Olimpiada Națională de
limba și literatura română, ceea ce a presupus multe ore de pregătire
suplimentară, fără onorarii, fără remunerații. Ioan
și Sofia Cutlac sunt doi oameni de excepție, ca pregătire profesională,
moralitate și muncă, de o corectitudine și dăruire exemplare. Vorbiți-ne
despre Ioan și Sofia Cutlac în ipostază de părinți.
Marius
Cutlac: E
greu să descriu în cuvinte darurile primite de la părinții mei. Sunt nenumărate
exemple care mi-au rămas în minte și îmi călăuzesc judecata în viața de zi cu
zi sau în momente de cumpănă. Seriozitate, răbdare, devotament, perseverență,
bun simț, respect, cinste. Sunt lecții care mi-au fost „predate” prin puterea
exemplului, văzut în școală din postura de simplu elev, acasă - martor al
efortului permanent pentru buna-creștere a celor doi copii, dar și în
implicarea lor în viața comunității.
DD: Mă emoționează un gând: Tatăl dvs. este
originar dintr-un sat bihorean de slovaci, iar mama este originară dintr-un sat
de ucraineni din Banat. Când au venit la
Subcetate nu credeau că aici se vor și pensiona… Așa au fost vremurile.
Așteptând să crească copiii, educând și instruind generații de elevi de la
Liceul din Subcetate, construind o casă, grădinărind și gospodărind, anii au
trecut. A crescut în acest răstimp depărtarea de casa lor părintească, de satul
copilăriei fiecăruia…
„Patria mea este
limba română”, spunea Nichita Stănescu. În familia Cutlac s-a vorbit mereu
românește, astfel că cei doi fii ai dumnealor, Marius și Milan,… sunt români.
Limba lor „maternă” este limba română. Ceea ce mă
emoționează în plus este dragostea cu care fratele Milan se întoarce, cât poate
de des, la Subcetate, satul copilăriei și al adolescenței sale, la casa
părintească. El se simte de aici, în vreme ce părinții dvs. se mai visează,
desigur, pe meleagurile natale. Pentru Sara-Ioana
Cutlac, fiica dvs., patria ei va fi limba engleză… Ciudată e viața! Ce înseamnă
Subcetate pentru dumneavoastră?
MC: Părinții mei
au ajuns în Subcetate în 1973, cu un copil în brațe, acela fiind eu, și câteva
valize cu haine și cărți. În primul an tatăl meu a profesat la Școala din
Jolotca, făcând naveta pe jos, printre dealuri. Din 1974, amândoi părinții au
profesat în școlile din Subcetate și din zonă. Trebuie să remarc dedicația
profesională nu numai a părinților mei, ci a colectivului de dascăli din anii ’80. Există o fotografie făcută pe treptele de la intrare în școală cu acei
dascăli[2] și care
surprinde, în opinia mea, tinerețea și energia acelor oameni
minunați.
Un grup numeros, tânăr, cu dascăli prin
vocație și bine pregătiți. Îmi amintesc de învățătoarea mea, doamna Lucreția
Stan, de matematica predată de domnul Gheorghe Cotfas, de lecțiile de istorie
ale domnului Nicolae Popa, de schiul învățat de domnul Horea Dobrean, lecții și
cunoștințe care m-au pus pe un drum în viață.
Pentru o scurtă vreme mama mea a fost și
bibliotecara școlii generale, o șansă extraordinară pentru mine de a răsuci de
unul singur cheile cunoașterii. Cam în aceeași perioadă, tatăl meu a fost
directorul școlii generale; multe după-amieze le-am petrecut eu pe terenul de
fotbal, iar tata în micul birou de la etaj. Tot ca un exercițiu de consemnare,
tatăl meu a fost președintele comisiilor de alegeri în nenumărate rânduri,
apreciindu-i-se cinstea, implicarea nepartinică în viața comunei, și
meticulozitatea în împlinirea oricărei sarcini. Cred că din aceleași motive, ca
ofițer în rezervă, a fost mulți ani și comandantul companiei de Gărzi
patriotice, organizate după legile din aceea vreme. Lipsea deseori de-acasă,
prins cu treburile școlii, la ședințe, instruiri. Uneori chiar noaptea la
alarme și aplicații. La lecții mă supraveghea mai mult mama.
Milan
și Marius Cutlac
Să revin la întrebarea dvs., Subcetate
înseamnă spațiul copilăriei mele, o șansă extraordinară să fi crescut într-un
loc la marginea magiei și a lumii. Magic, pentru că a cadrat cu frumusețe anii
copilăriei mele; la marginea lumii, pentru că iureșul lumii se oprește undeva
în jurul acestor dealuri. Revenind
la preambulul întrebării, există o comunitate puternică și numeroasă de români
în Calgary; Sara are cu cine și e motivată să exerseze limba română.
Generalizând, avertismentul de lungă durată este că România pierde oameni ce nu
își găsesc oportunități profesionale în țară, că pierde vorbitori de limbă
română, presați să profeseze în limba engleză (în IT, economie, sănătate,
turism ș.a.). Trăim într-o lume fluidă, într-o evoluție accelerată către
amalgamare și e crucial să identificăm mijloacele de a păstra identitatea
națională, atât în țară cât și în comunitățile create în diverse locuri din
lume.
Sara
– Ioana Cutlac
DD: Vorbiți-ne, domnule Marius Cutlac, despre
etapele formării profesionale, despre stagiul de formare în Cehia și despre
activitatea în România și în Canada.
MC: Destinul m-a
împins spre multe destinații. Am locuit perioade însemnate din viața mea în
câteva țări și orașe, fără să-mi fi propus o viață aventuroasă. Dar, pentru
mine, începerea unui nou drum a fost o constrângere și nu o alegere voită.
Eram
pasionat de avioane, electronică, pasiuni insuflate de tata. Aveam abonament la
revista „Start spre viitor”, tata la „Tehnium”și găseam timp să mai meșterim
câte ceva. Pentru câțiva ani tata a fost îndrumătorul cercului școlar de
electronică (în aceeași cămăruță de la etaj, jumătate era alocată
electroniștilor, iar cealaltă jumătate cercului foto, coordonat de d-l profesor
Marian Dinu). Pentru admiterea în liceu am fost cu tata la Liceul de aviație
din Bacău, dar n-am rămas acolo. Am fost impresionat de MIG-ul din curtea
liceului și l-am atins cu mâna. În loc, am plecat la Brașov la Liceul de
Informatică. Pentru cititorii mai tineri, liceul de dinainte de Revoluția din
1989 însemna o orientare mult mai decisă înspre o anumită profesie sau carieră.
Era concurență mare la admitere, apoi examene de treaptă... Cine nu lua
„treapta”, rămânea cu 10 clase, nu ajungea la liceu și la facultate. În 1987 nu
era nicio clasă, niciun liceu de informatică cu limba de predare română în
Harghita. Căutate erau liceele pedagogice, sanitare etc. Liceul de Informatică
din Brașov oferea oportunitatea de calificare ca analist programator și
pregătire matematică-fizică intensivă, de mare ajutor pentru admiterea la facultate
într-un sistem cu adevărat competitiv. Informatica era un domeniu nou în acea
vreme pentru România. Codurile se scriau pe cartele perforate, iar cele două
calculatoare din liceu ocupau o sală de clasă. Mă mândresc totuși cu faptul că
am terminat același liceu ca și Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român.
De
la mama am moștenit pasiunea pentru lectură; deși eram în liceul de
informatica, încă mergeam la olimpiada de română. Cred
ca am ajuns economist, în final, pentru că am căutat o cale de mijloc între
științele exacte și pasiunea pentru literatură. Am terminat Institutul de
Științe Economice la Cluj, am lucrat în Cluj o vreme la o societate de valori
mobiliare (precursoarea actualei BT Securities), apoi am studiat un an la
Praga, în Centre for Economic Research and Graudate Education (CERGE).
Întors în Cluj, am petrecut doi ani lucrând în societatea de asigurare ARDAF.
Odată cu plecarea în Canada, în 2002, ca vizitator (soția mea fusese acceptată
pentru un Masterat în Geologie), am făcut și eu Masterul aici, în Economie. Am
învățat, am muncit, apoi am devenit rezidenți permanenți. În prezent lucrez de
aproape 10 ani la un institut de cercetare, domeniul meu fiind reconcilierea
conflictelor dintre dezvoltarea economică și protejarea naturii. Ce fac este
foarte important și-mi place. Aici am și resursele și legislația care se
cunoaște, se respectă și se aplică.
DD: „Dorul e focul în care ard speranțele,
dorințele, durerile, iar cenușa ce rămâne reprezintă amintirile”. (Octavian
Paler) Care
sunt amintirile cele mai frumoase, din diferite etape ale vieții petrecute în
România, pe care le-ați dus cu dumneavoastră în Canada?
MC: Simplificând,
sunt etapele formării: copilăria la Subcetate, liceul la Brașov, studenția la
Cluj-Napoca. Sunt crescut în România și în limba română și rămân, ca să
refolosesc citatul dvs. din Nichita Stănescu, în această patrie.
Marius
și Milan, la o bere cu tata, acasă
DD: Fiecare om are niște pretenții de la viață,
trebuie să știe ce să-i ceară, pentru a trăi în armonie cu sinele, confortabil.
Actrița româncă Oana Pelea, de exemplu, își dorește ca spațiu ideal de viață
cel în care domnește binele, frumosul, cu oameni educați și virtuoși: „Mi-e
foarte, foarte dor de frumos și de bine, de oameni deștepți și generoși, de
educație și tradiție. Mi-e dor de bunul simț și de bunăvoință”. Ați
găsit acel loc în care să vă simțiți bine?
MC: Nici nu îl
mai caut. Viața face alegerile, mai bune sau mai rele. Generația mea nu a ales
să crească în comunismul auster al anilor ’80 și e egal neputincioasă în
îndreptarea României de azi. Dacă acum câțiva ani aș fi deplâns lipsa locurilor
de muncă pentru tinerii educați în Occident, acum sunt doar total dezamăgit,
pentru că după Revoluție situația s-a agravat. Apreciezi
locuri și fapte odată ce te distanțezi de ele. În miezul lor, optica e mioapă.
De amintiri te distanțează timpul, de locuri - spațiul și timpul, amândouă
îngăduindu-ți perspective.
DD: Trăind și muncind în Canada, vă puteți
permite să călătoriți în vacanțe. Ce locuri minunate ați vizitat până în
prezent și ce proiecte aveți pentru viitor?
MC: Cred că fac
parte dintr-o generație care călătorește mai mult. Nu știu dacă am văzut locuri
mai frumoase decât mulți dintre interlocutorii dvs. Concluzia la care probabil
au ajuns și dânșii enumeră cele două câștiguri din orice călătorie: vezi lumi
noi, concretizezi imagini și realități pe care internetul sau TV-ul nu au cum
să le reproducă, și vezi sau înțelegi mai bine lumea ta, cea în care trăiești
zi de zi. Această nouă optică este în același timp și o problemă, ajungi să
compari permanent, să iei lucrurile bune văzute în locuri diferite (nu neapărat
frumusețile naturii) și să regreți faptul că nu le vei regăsi întorcându-te
acasă. Respectul față de mediu în Costa Rica sau Hawaii, planificarea urbană
din orașele vestului Canadei, frumusețea și istoria arhitectonică în Barcelona
sau Milano, muzeele din Londra sau Paris. Altfel, am cam bătut America de Nord,
fie turistic, fie la conferințe și seminarii: New York, Orlando (centrul NASA),
Halifax pe coasta de est, San Francisco, Los Angeles, San Diego – pe cea
vestica.
DD: Vă mulțumesc. Să aveți sănătate și
numai bucurii!
Mulțumim,
domnilor profesori Sofia și Ioan Cutlac! Ați fost și rămâneți repere de
profesionalism și omenie, nu doar pentru fiii dumneavoastră, ci pentru toate
generațiile de elevi care au trecut prin Liceul din Subcetate în perioada
1973-2017.
Pentru zecile de ani de activitate didactică desfăşurați în liceul din Subcetate, cu
măiestrie, dăruire şi iubire, profesorii Sofia și Ioan Cutlac ar merita, ca şi
atâţia alţi profesori care s-au împământenit la Subcetate în urma unei
repartiţii guvernamentale, Diploma de
cetăţean de onoare al localităţii sau Diploma
de onoare şi fidelitate.
La ceas aniversar, un sincer LA MULȚI ANI!Profesor Doinița Ana Dobrean
