Alina BĂIETAN, Inginer : „The apples will never taste the same here”

Text publicat în cartea 

LA OBÂRȘIE, LA IZVOR... CONVORBIRI LA SUBCETATE, 

vol. 4, 2016, Editura Cezara-Codruța Marica, Târgu-Mureș, 

Autori: DOINA DOBREANU, VASILE DOBREANU

 

  Doina Dobreanu: Au trecut nişte ani de când aţi plecat din Subcetate, după absolvirea liceului. Desigur, având aici părinţii şi atâtea amintiri ale copilăriei şi adolescenţei, vă întoarceţi cu drag, ori de câte ori este posibil. Poate fi ceva mai emoţionant decât o reuniune de familie? Despre ce amintiri plăcute legate de familie, de anii de şcoală şi de vacanţele petrecute la Subcetate aţi dori să ne povestiţi?

  Alina Băietan: Aveţi dreptate, nimic nu e mai frumos decât să revii pe meleagurile copilăriei cu fiecare ocazie şi să petreci câteva zile alături de cei dragi, să îi găseşti sănătoşi şi zâmbind în prag... Nici un loc nu e ca acasă.

Toate amintirile legate de familie şi de şcoală sunt frumoase. Chiar dacă atunci unele întâmplări ne supărau pe moment sau ne ruşinau, acum, privind în urmă, zâmbesc gândindu-mă la „problemele” de atunci. Port cu mine în suflet multe amintiri legate de perioada de şcoală, de profesori dragi, de băncile, holurile umbrite şi răcoroase.

Parcă şi acum simt mirosul mâncărurilor pe care mama ni le pregătea când veneam acasă. Mi-amintesc de bunica şi de îmbrăţişarea ei blândă... Îmi revin cu drag în minte chiar şi momentele când nu era curent după 7 seara şi stăteam la lumina lămpii cu gaz şi povesteam câte-n lună şi-n stele. Erau nişte momente atât de simple şi de nepreţuit.

Îmi amintesc de vacanţele pe care le făceam cu ai mei la mare şi la munte în aproape fiecare vară; toţi patru ne urcam în maşină şi două săptămâni petreceam prin minunatele regiuni de munte sau de pe litoralul românesc.

Vacanţele petrecute la Subcetate nu erau mai prejos. Petreceam zilele hoinărind pe străzi, pe dealuri la cules de fragi, pe malul Mureşului, la scăldat, sau stând pe scări la poveşti interminabile cu prietenii dragi din vecini.

  Doina Dobreanu: Să vorbim despre parcursul dvs. şcolar şi profesional.

  Alina Băietan: Am absolvit liceul la Subcetate, aşa cum bine ştiţi, cu gândul să urmez Jurnalismul, prima mea opţiune pentru studii superioare. Am mers la admitere în Sibiu şi am intrat numai pe locurile cu taxă, aşa că am renunţat, deoarece era prea scump. Sincer, mă bucur acum; nu cred că mi-aş fi dorit sa fiu jurnalist în lumea de astăzi. Astfel că am stat un an acasă.

În acest an intermediar am petrecut mult timp în Tg-Mureş, urmând cursuri de contabilitate primară, operator calculatoare. Asta se întâmpla în 1998-99, prima oară când am pornit un calculator. Aici, facându-mi noi cunostinţe, am avut revelaţia de a mă înscrie la facultatea de inginerie şi astfel, în anul imediat urmator, am devenit studentă la Universitatea „Petru Maior”, Facultatea de Inginerie, secţia Electroenergetică.

Primii 4 ani, din cei 5, au fost frumoşi, dar grei. Am fost studentă la zi în Tg-Mureş, locuind în Căminul nr. 4 din campusul universitaţii. Au fost ani cu multe nopţi pierdute în sălile de lectură, dar şi la petreceri şi distracţii, ca să fiu sinceră.

După aceşti 4 ani m-am decis să plec, printr-un program de work and travel în Statele Unite. Se întâmpla în 2004. Decisă fiind să rămân mai mult în State, mi-am îngheţat anul 5 universitar, până în 2008, când m-am întors şi am terminat facultatea.

Imediat după absolvire m-am angajat la Combinatul Chimic Azomureş - o altă experienţă interesantă.

După cei 3 ani la Azomureş am primit o ofertă, de nerefuzat, de la corporaţia americană Emerson, cu sediul din Cluj-Napoca, iar din ianuarie 2013 sunt stabilită şi muncesc aici.

  Doina Dobreanu: Aţi plecat de la ţară. Ce anume v-a mobilizat, v-a dat încredere în forţele proprii, v-a împins înainte?

  Alina Băietan: Având o situaţie materială nu foarte extraordinară, deşi părinţii ne-au dăruit întotdeauna tot ce au putut, am simţit că trebuie să fac ceva pentru a mă descurca prin forţele proprii. Sora mea Ana, cu 7 ani mai mică, avea şi ea nevoie de atenţia alor mei. Am fost o fire mai exploratoare şi vroiam să pot să văd locuri noi, să cunosc oameni noi, să învăţ lucruri noi. Cred că exploratorul din mine m-a mobilizat şi m-a împins mereu înainte.

Încredere în forţele proprii am avut de când am plecat de acasă, dar am câştigat apoi, de-a lungul anilor, experienţă şi mai multă încredere.

  Doina Dobreanu: Aţi fost îndemnată spre profesiunea aleasă sau v-a îndemnat instinctul?

  Alina Băietan: Aşa cum am spus deja, instinctul, inspiraţia de moment m-a îndemnat spre aceasta profesie.

  Doina Dobreanu: Cum aţi învăţat să vă bateţi pentru ideile dvs., pentru realizarea lor?

  Alina Băietan: Am fost o persoană ambiţioasă, încăpăţânată, care accepta greu că nu poate să obţină ceea ce vrea. Cred că a fost ceva ce nu neaparat am învăţat, mai degrabă aveam caracterul bătăios, însă viaţa şi întâmplările m-au făcut să îmi dau seama că nimic nu se obţine uşor, iar satisfacţia este extraorinară atunci când te lupti cu toată fiinţa să obtii ceva, iar în final reuşeşti.

  Doina Dobreanu: Ce întâmplări şi întâlniri v-au fost marcat destinul?

  Alina Băietan: Hmmmm!... O întrebare foarte interesantă...

Cred că de-a lungul timpului au fost multe întâmplări care mi-au marcat într-o oarecare măsură destinul, precum şi persoane pe care le-am cunoscut şi admirat şi care, poate fără să îşi dea seama, mi-au transmis ceva care mi-a marcat modul de a gândi. Cred însă că cea mai importantă decizie care a avut un impact major în destinul meu a fost decizia de a pleca în Statele Unite, iar apoi decizia de a rămâne pentru următorii 4 ani.

De asemena, cred că destinul meu a fost marcat după întoarcerea în ţară de întâlnirea „pur întâmplătoare pe stradă”, însă dacă vorbim de destin nu mai putem spune ca e întâmplătoare această întâlnire, cu o fosta colegă de cameră din primii 4 ani de facultate... Ulterior, m-a prezentat unui om extraordinar, care a devenit mai târziu soţul meu.

  Doina Dobreanu: Visul american v-a îndemnat la un moment dat să lăsaţi totul: familie, studii, prieteni… şi să plecaţi. Vorbiţi-ne despre experienţa americană.

  Alina Băietan: Ah!... Experienţa americană a fost ceva extraordinar şi îmi este foarte greu să exprim în cuvinte, doar în câteva cuvinte, ce a însemnat această experienţă. Vă pot spune că acolo am simţit stabilitate financiară, plăcerea ce ţi-o dă puterea de a fi independent. Atunci când îţi dai seama că tu, de fapt, poţi să fii independent, să nu depinzi de nimeni şi de nimic, te simţi dintrodată foarte puternic. Acolo am învăţat că dacă eşti sincer în viaţă ai numai de câştigat, am aflat că poţi visa şi într-o altă limbă decât a ta, că poţi să îţi faci prieteni oriunde în lume, prieteni dragi şi sinceri... Am zburat pentru prima oară şi tot pentru prima oară am văzut oceanul nemarginit. M-am simţit protejată într-o lume străină, deoarece acolo se pune foarte mare preţ pe siguranţa omului. Mi-a plăcut faptul că oriunde am fost client am fost tratată civilizat, că lumea se scuza şi îţi zâmbea dacă te atingea din greşeală în autobuz.

Acolo am învăţat ce înseamnă şi dorul de casă. Am învăţat că toate poeziile şi cântecele de dor exprimă sentimente adevarate, că sufletul te doare când doar pronunţi cuvintele CASĂ şi ACASĂ.

La un moment dat, şeful meu, căruia îi spusesem cât de dor îmi este de casă, m-a întrebat ce anume este aşa deosebit în ţara mea şi nu găseşti aici, când America este ţara în care găseşti tot ce vrei! Foarte spontan i-am răspuns: „The apples will never taste the same here”- Merele nu vor avea niciodată acelaşi gust ca cele de acasă.

   Doina Dobreanu: Interesant este că unii dintre cei care pleacă în străinătate prind acolo rădăcini, închizând uşa trecutului definitiv. Alţii, ca dvs., nu se pot desprinde aşa uşor de tot ce au lăsat în urmă. Dorul de casă v-a determinat să vă întoarceţi în România?

  Alina Băietan: În primul rând dorul de casă şi de ai mei. În cei 4 ani de şedere acolo, mama mea a fost şi m-a vizitat, iar după vizita ei, care s-a întâmplat după 3 ani de când eram plecată, mi-am dat seama că dorul a continuat, dorul de tata şi de sora mea mai mică, de bunica... Era un efort să îi duc pe toţi, bunica era bolnavă în acea perioadă. Din păcate, nu am mai apucat să o văd în viaţă... A rămas în sufletul meu ca în ziua când m-a condus la aeroport în Cluj.

Mi-am dat seama că va fi imposibil să ne vedem la fel de des cât aş fi vrut şi că voi pierde lucruri importante din viaţa familiei mele din cauza că sunt departe. Asta pentru mine a contat enorm şi m-am decis să mă întorc şi să îmi clădesc un nou d
estin, mai aproape de casă, mai aproape de ai mei, în ţara mea.

Părinţii Vasile şi Zoia Ciubucă cu fiicele Alina şi Ana

 

  Doina Dobreanu: Ce a urmat după întoarcerea în ţară?

  Alina Băietan: A urmat un drum anevoios de readaptare. Păstrăm în mintea noastră amintiri legate de anumite locuri şi întâmplări din trecut. Nu ne dăm seama însă că forma acestor amintiri este poza, fotografia prin ochii acelei persoane care am fost în trecut. Deoarece, fără să realizăm, suntem în continuă transformare datorită noilor locuri, persoane, întâmpări care au loc oră de oră, zi de zi, an de an.

Am cugetat mult la această decizie înainte de a mă întoarce, dar aveam un plan şi ceea ce am făcut a fost să mă ţin de planul meu, şi asta m-a ajutat foarte mult. Aşa că am terminat ultimul an de facultate, care este o altă poveste interesantă, deoarece programa şcolară se schimbase între timp, aşa că am avut de dat peste 10 diferenţe, pe lângă examenele de an şi lucrarea de diplomă. Mi-am luat diploma, ceea ce mi-a oferit o mare satisfacţie! Nu vă pot spune ce sentiment de împlinire am avut atunci când am terminat facultatea. În acest moment al vieţii am învăţat că orice este posibil, dacă dai totul din tine sau sacrifici tot timpul tău pentru un scop.

Imediat după facultate, la câteva luni, am aplicat pentru un loc de muncă la Combinatul de Ingrăşăminte chimice Azomureş în Tg-Mureş, unde am lucrat 3 ani. A fost o experienţă foarte bună pentru mine şi o rampă de lansare în acelaşi timp către un loc de muncă mai bun, la Emerson în Cluj- Napoca, unde profesez şi în prezent.

   Doina Dobreanu: Copilăria şi adolescenţa, petrecute la Subcetate în sânul familiei, au pus peceţi pregnante în sufletul dvs. Care sunt principiile de viaţă învăţate în familie, pe lângă puternicul sentiment de iubire împărtăşită în relaţia bunici – părinţi – copii?

  Alina Băietan: Principiile de viaţă pe care le-am învăţat în familie şi după care mă conduc, şi acum, sunt: să fiu sinceră mereu cu ceilalţi, dar şi cu mine însămi, să fiu un prieten de încredere, să nu bârfesc, să citesc, să mă informez şi să mă documentez. Cărţile ne învaţă multe lucruri bune; niciodată nu le vom şti pe toate.

  Doina Dobreanu: Gânduri de viitor?

  Alina Băietan: Sunt căsătorită de aproape doi ani cu un om deosebit, aşa cum am mai spus. Împreună acum ne clădim viitorul.

Ne dorim să facem copii şi să avem sănătate să îi creştem! Ne dorim să avem sănătate şi să putem munci pentru a continua să fim stabili financiar şi să avansăm, nu mai mult însă decât e nevoie pentru a avea un echilibru.

Un citat a lui Dalai Lama de care îmi place să ţin cont:

Earth provides enough to satisfy every man's needs, but not every man's greed.

💖💖💖

2023