Romulus Todoran
(n. 10 aprilie 1918, Suatu, Cluj, România – d. 16 ianuarie 1993, Cluj-Napoca, România)
a fost un lingvist român.
Provine dintr-o familie de preoți ardeleni. Urmează studiile secundare
la Liceul „Mihai Viteazul” din Turda.
Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1941).
Este cooptat, încă din 1938, în colectivul de cercetare al Muzeului Limbii Române din Cluj.
Colaborează la elaborarea Atlasului
lingvistic român și a Dicționarului
limbii române. După absolvire, devine asistent la Catedra de limba română
și dialectele ei. Debutează cu un articol în revista „Renașterea” din Cluj
(1939). Doctor în filologie, în 1948, cu teza Manuscrisul lui Gherman Filip de Urmeniș din 1723. A fost profesor
de dialectologie română și șef de catedră la Facultatea de Filologie din Cluj.
A colaborat cu studii din domeniile dialectologiei, istoriei limbii române,
foneticii și lexicologiei în diverse publicații de specialitate. Coautor
la Dicționarul limbii române literare contemporane (1955-1957).
(Wikipedia)
Ion GHEȚIE (1930-2004), lingvist,
filolog și scriitor român „Romulus Todoran s-a născut în comuna Suatu (județul Cluj) în 10 aprilie
1918. A fost student al Facultății de litere și Filozofie a Universității „Ferdinand I” din Cluj-, avându-I ca
profesori , printre alții pe eminenții savanți S. Pușcariu, N. Drăganu, G.
Giuglea, T.A. Naum, A. Procopovici și E. Petrovici.
Licențiat în 1941, a fost pe rând
asistent (1941-1950), lector (1950-1957), conferențiar (1957-1965), profesor
și șef de catedră. A fost promovat doctor al Universității clujene în 1948 cu
teza „Manuscrisul lui Gherman Filip”, înainte de a deveni el însuși conducător
de doctoranzi în 1967.
S-a retras din
învățământ în 1983, continuându-și pe mai departe munca științifică.
În cursul unei activități ce s-a întins pe
mai bine de cinci decenii, Romulus Todoran a publicat un număr însemnat de
studii, articole și recenzii, privind probleme de lexicologie, istoria
lingvisticii, folclor, dar mai ales de dialectologie românească, care a rămas,
de-a lungul anilor, disciplina sa preferată. Dintre volumele apărute voi
menționa, în ordine cronologică, „Mic glosar dialectal, alcătuit după
manuscrise din Biblioteca Centrală”, Cluj, 1949, „Lexicul dacoromân (trăsături
specifice și arii dialectale)”, 1967 (în colaborare), Alexiu Viciu, „Flori de
câmp. Doine, strigături, bocete, balade. Colecție de folclor inedită”,
Cluj-Napoca, 1976 (în colaborare). „Dialectologie română”, București, 1977 (în
colaborare), „Materiale și cercetări dialectale II (coeditor), Cluj-Napoca,
1984, și, îndeosebi, „Contribuții de dialectologie română”, București, 1984. A
colaborat la „Atlasul lingvistic român” și la „Dicționarul limbii române
contemporane”.
Viața lui Romulus Todoran a fost armonios
împărțită între catedră și activitatea de cercetare. A fost unul dintre cei mai
valoroși profesori pe care i-am avut în cei patru ani de studenție petrecută la
Universitatea clujeană. Înzestrat cu o fire ordonată și meticuloasă, ne-a expus
cel mai sistematic și echilibrat curs de
dialectologia limbii române din câte se predau pe vremea aceea în
universitățile românești. A fost un pedagog de excepție. Materia, câtă nu o
prindeam la cursuri, ne-o însușeam în orele de seminar, încât pot afirma,
exagerâd, desigur, că examenele de dialectologie le treceam, practic, fără a
învăța. A manifestat un interes constant pentru formarea noastră ca oameni de știință. Discuțiile pe care le
angaja cu noi la seminarii, continuate adesea în pauzele dintre ore sau la
consultații, se încheiau, nu o dată, cu îndemnul de a așterne pe hârtie și de a
publica o idee, mai mult sau mai puți originală, pe care o formulam. Nu e de
aceea deloc surprinzător că a contribuit din plin la formarea atâtor
cercetători din domeniul limbii române. (…)
Așa cum am arătat mai sus, activitatea
științifică a lui Romulus Todoran s-a orientat cu precădere înspre
dialectologia românească. A publicat articole teoretice și metodologice, de
fonetică, gramatică și lexicologie. Nu lipsesc
nici contribuțiile închinate unor personalități preocupate de cercetarea
dialectelor limbii române. Toate lucrările ieșite din pana lui Romulus Todoran
se caracterizează prin bogăția materialului documentar, rigurozitatea
demonstrației și claritatea expunerii. Beneficiind de o metodă coerentă, la
curent cu ultimele achiziții ale științei, ele constituie tot atâtea puncte de
referință pentru cei ce abordează problemele discutate. (…)
Persoană integră, profesor de
excepție, cercetător distins, Romulus Todoran va rămâne în amintirea statornică
a tuturor celor care l-au cunoscut.” (LR, XLII, 1993, nr. 32)
Ion TALOȘ (n. 1934), etnolog și autor român; profesor la Universitatea din Köln Remember Romulus Todoran
(1918-1993)
„Singurul profesor cu care am avut cursuri în
fiecare an de facultate (1953-1957) a fost Romulus Todoran (1918-1993): în
primul, introducere în lingvistică, în al doilea, dialectologie română, în al
treilea, gramatică istorică, iar în al patrulea, lingvistică generală. Am avut
astfel prilejul de a cunoaște un model de profesor universitar, care stăpânea
toate domeniile mari ale lingvisticii și care, prin ținuta, conștiinciozitatea
și seriozitatea cu care își îndeplinea obligațiile didactice, aducea ceva din
atmosfera de la Muzeul Limbii Române. Se bucura de mare apreciere din partea
profesorului Ion Breazu și a altora, era admirat și totodată temut de studenți.
Pe cât era de politicos, chiar delicat, pe atât era de exigent la examene.
Consemna răspunsurile studenților și le analiza în detaliu, la sfârșit, arătând
ce a fost pozitiv, ce a fost eronat, și ce le-a lipsit, după care își comunica
aprecierea prin calificativul suficient/bine/foarte bine sau: îmi pare rău,
răspunsul nu poate fi calificat decât cu insuficient. N-am auzit, totuși,
student care să fi considerat că a fost nedreptățit, nici dacă a fost
calificat cu insuficient. Todoran era corectitudinea întruchipată.
În
volumul lui de eseuri, Vistian Goia îl descrie foarte exact: „Înalt, subțire și
drept, precum un sportiv de performanță, își ridica pălăria c-un cot deasupra
capului, pentru a saluta pe cea mai amărâtă studentă întâlnită în cale” (Nu
trecem singuri prin lume, 2015, p. 47). Părea distant,
dar era accesibil celor care îi meritau încrederea. Majoritatea profesorilor și
cercetătorilor actuali din domeniul filologiei clujene i-au fost elevi: Mircea
Borcilă, Ion Mării, Mircea Popa sunt doar trei dintre cei care ar merita să fie
menționați.
R. Todoran nu accepta cadouri de niciun
fel de la studenți ori aparținători. Era de o cinste exemplară – Ovidiu Bîrlea
îl considera „paraintransingent, ca piatra din Trăscău” (v. Ovidiu Bîrlea – Ion
Taloș: Corespondență 1963-1977. Ediție îngrijită
de Andreea Buzaș. Alba Iulia: Augustin Bena 2017, p. 105).
În 1953, Romulus Todoran avea grad de
lector. Ca fiu de preot nu putea spera mai mult în acei ani. Își desfășura însă
activitatea cu o conștiinciozitate ieșită din comun: nu întârzia un minut la
cursuri și își oprea expunerea odată cu sunetul clopoțelului, ceea ce l-a expus
unor ironii răuvoitoare. Prin 1956, cred, a fost avansat la grad de
conferențiar, avansare cu totul meritată, prin care rectorul C. Daicovici și-a
câștigat meritul de a fi trecut peste originea socială nesănătoasă a
candidatului.
Prin urmare pot spune că l-am cunoscut și
înțeles pe Romulus Todoran mai bine decât mulți. Omul care părea distant și
rece era atent, prevenitor, dornic de a face bine – câte exemple n-aș putea
oferi! –, dar în același timp era exigent, chiar sever, cu sine și cu cei din
jur. Nu accepta compromisuri și nu jignea pe nimeni. Era un om de o politețe
rar întâlnită, sobru, nevorbăreț, dar cuvântul rostit de el era îndelung gândit
și fără greș.
Prezentul articol dorește să fie
prinosul de recunoștință adus omului, profesorului și cercetătorului exemplar,
care a fost Romulus Todoran, la împlinirea unui secol de la nașterea lui.” (Publicat în „Tribuna. Magazine”)
Gavril G. NEAMȚU, lingvist, Prof. univ. em. dr.
Spiritul Școlii ligvistice clujene din
perioada interbelică s-a perpetuat și în perioada totalitarismului, prin
reprezentanții ei: Romulus Todoran, Mircea Zdrenghea, D. D. Drașoveanu,
Pompiliu Dumitrașcu, Carmen Vlad, Elena Dragoș, Viorel Hodiș, G. Gruiță, G. G.
Neamțu ș.a.
Înspre și dinspre Cluj. Contribuții lingvistice. Omagiu profesorului G.G. Neamțu la 70 de ani (Coordonator Ionuț Pomian, Editor Nicolae Mocanu, Editura Scriptor și Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2015, 800 p.) este volumul în care profesorul G.G. Neamțu aduce elogii
binemeritate profesorilor săi: Ion Vlad, Mircea Zdrenghea, Romulus
Todoran, D. D. Drașoveanu, Mircea Curticeanu, Cornel Săteanu ș.a.
Despre profesorul Romulus Todoran, mărturisește: „Era profesorul universitar
prin excelență, dascăl și om de știință deopotrivă, dedicat în întregime
profesiei. Cred că era printre cei mai respectați profesori din
facultate. Impunea prin prestanță – sobru, foarte politicos, foarte
echilibrat și corect în aprecieri, de o imparțialitate și probitate morală
proverbiale, iar cursul – substanțial, superordonat până la detalii.”(p.712)
***
Doinița-Ana DOBREAN :
Într-o prelegere la Forumul Național al Cadrelor Didactice, profesorul
universitar Mircea Miclea vorbește despre rolul de constructor al profesorului.
Pentru a-și împlini cu măiestrie această misiune, profesorul are nu doar
datoria de a preda conținuturi, ci, concomitent, de a preda o metodă de
învățare, de a transmite emoții, dar și modalitatea de a exploata cunoștințele
dobândite.
Marii profesori sunt cei care reușesc să îmbine cele patru componente
ale activității de predare-învățare, contribuind la conturarea unor destine. Eu
am avut parte de asemenea profesori. Unul dintre ei a fost profesorul meu de
Dialectologie, de la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din
Cluj, Domnul profesor doctor docent ROMULUS TODORAN.
La cursul dialectologie al profesorului, urmat în anul II (1970-1971),
am primit cunoștințe durabile, iar la seminarele conduse de profesor, ne-am
familiarizat cu strategii de învățare, exersând pe texte și pe hărți ale Atlasului Lingvistic Român, prin
observare, comparare, interpretare, exprimare de opinii. Atlasul Lingvistic Român, al cărui coautor era profesorul Romulus
Todoran, devenise pentru noi instrumentul principal de lucru la orele de
seminar.
Domnul profesor Romulus Todoran mi-a transmis încrederea că aș putea
exploata cunoștințele dobândite la cursul și seminarul de Dialectologie,
elaborând o lucrare cu tema Monografia
graiului din Subcetate, sub îndrumarea atentă Domniei sale. De neuitat
rămâne perioada în care am pregătit cu destulă minuțiozitate lucrarea de
diplom[.
Studiul graiului
din comuna Subcetate - Mureş, județul Harghita, bazat pe stadiul de evoluţie al
graiului din deceniile şase - şapte ale secolului al XX-lea, are un caracter
descriptiv şi este făcut pe baza cunoştinţelor proprii despre acest grai, a
observaţiilor directe şi a unor anchete la faţa locului realizate cu ajutorul
unui chestionar întocmit după modelul Chestionarului Noului atlas lingvistic
român.[1]
Materialul de
limbă a fost înregistrat după metoda transcrierii directe, folosindu-se
sistemul de transcriere ALR.
Scopul principal
al anchetei a fost de a urmări în primul rând fapte de limbă care sunt pe cale
de dispariţie.
Lucrarea de Diplomă cuprinde:
Introducere
I.
FONETICA
A. Accentul
B. Accidente generale
C. Fonetică sintactică
D. Vocalism
E. Consonantism
F. Considerații fonologice
II.
MORFOLOGIE
A. Substantivul
B. Adjectivul
C. Pronumele
D. Numeralul
E. Verbul
F. Adverbul
G. Prepoziția
H. Conjuncția
I. Interjecția
III. PARTICULARITĂȚI
SINTACTICE
IV. FORMAREA CUVINTELOR
V.
LEXICUL
VI. ONOMASTICA
A. Toponimele
B. Nume
C. Prenume
D. Porecle și supranume
E. Nume de animale
VII. CONCLUZII
VIII. GLOSAR
IX. TEXTE
Bibliografie
Abreviații
Anexa: Harta comunei Subcetate-Mureș
Lucrarea de diplomă privind descrierea
monografică a graiului din Subcetate, cu particularităţile sale morfologice şi
sintactice, a fost realizată şi susţinută în anul
1973. Ulterior a fost înserată în prima carte publicată, în colaborare cu
fratele meu, Vasile Dobreanu, în anul 1999: Subcetate-Mureș.
File de monografie, ulterior în Subcetate-Mureș.
Prezentare monografică, 2017.
Mulțumiri și recunoștință profesorului Romulus Todoran!
Persoană integră, profesor de excepție, cercetător distins, Domnul Profesor Romulus Todoran rămâne în amintirea statornică a tuturor celor care l-am cunoscut, așa cum menționau discipolii săi, Ion Gheție, Ion Taloș, G.G. Neamțu.
[1] Chestionarul Noului atlas lingvistic român
întocmit sub conducerea lui Emil Petrovici şi a lui Boris Cazacu, în FD, V (
1963), p.157- 271.
